Redecorarea casei implică de cele mai multe ori mult timp, efort și un buget destul de mare pentru schimbările pe care vrei să le faci. Un rol important în acest proces îl joacă și creativitatea, iar dacă în această perioadă nu ai suficientă inspirație, ai ajuns unde trebuie pentru că avem pentru tine 3 idei care sunt în tendințe anul aceste!
Plintele decorative – niciodată nu se demodează
Plintele decorative erau la mare căutare acum 10-15 ani și se pare că revin puternic în tendințe, având nu doar un rol decorativ, ci și unul funcțional (majoritatea dintre ele au un spațiu pentru mascarea cablurilor inestetice). Aceste plinte decorative din polistiren au avantajul de a se lipi extrem de ușor și de a rezista în timp, fiind recomandate chiar și pentru spațiile în care există un nivel ridicat de umiditate, cum ar fi baia sau bucătăria. Așa că, dacă te-ai săturat să vezi cablurile întinse prin toată casa, ai această opțiune de a pune plinte decorative care ajută la mascarea lor și la îmbunătățirea nivelului estetic al locuinței.
Materiale naturale
Sustenabilitatea reprezintă un trend actual ce și-a lăsat amprenta inclusiv în domeniul designului de interior. Materialele naturale cum ar fi lemnul, piatra, metalul sau sticlă sunt vedetele acestui sezon – se pot regăsi în obiecte de mobilier sau decorațiuni care aduc și un plus de personalitate. Indiferent dacă te gândești la procesul de amenajare apartament 3 camere, a unei garsoniere sau a unei case cu etaj, materialele naturale și texturile organice își vor găsi întotdeauna locul.
Există persoane care duc acest trend al sustenabilității la un alt nivel și își fac tot felul de decorațiuni sau chiar obiecte de mobilier din materiale recuperate din diverse părți. Un buștean tăiat și lăsat în pădure poate deveni o excelentă măsuță de cafea, în timp ce o bucată de sticlă pictată manual poate lua forma unui tablou deosebit. Dacă te pricepi la meșteșugărit, poate ar trebui să iei în considerare și un astfel de trend.
Nuanțe deschise, pastelate
În continuare sunt la modă locuințele amenajate într-un stil scandinav, în care predomină contrastul alb-negru, însă anul acesta s-a remarcat și o preferință a designerilor de interior pentru nuanțele deschise, pastelate, care aduc bună dispoziție, confort și echilibru. Poți opta pentru astfel de culori fie pentru finisajul pereților, fie pentru obiectele de mobilier, materiale textile sau decorațiuni. Se pare că în 2023, culori precum roz și bleu pot fi folosite cu succes și în living sau bucătărie, nu doar în camera copiilor.
Găsește-ți inspirația în aceste idei, aplică trucurile care ți se potrivesc și bucură-te de o locuință pr placul tău, dar în același timp în tendințe!