Prima greșeală, cea care strică tot, este să lași apă în sistemul de irigare peste iarnă. De aici apar țevi crăpate, aspersoare rupte și facturi noi la primăvară. Vezi când, cum și cu ce îl golești ca să treacă iarna fără pagube.

Ce se întâmplă, de fapt, cu sistemul de irigare la primul îngheț

Când temperatura coboară sub 0 °C, apa din țevi începe să înghețe în punctele cele mai expuse: la suprafață, în zonele mai înalte, la capetele de linie. Gheața își mărește volumul și presează pe pereții țevilor.

La instalațiile de udare îngropate, problema apare mai ales în coturi, fitinguri și în carcasele aspersoarelor. Nu vezi nimic imediat, dar la primăvară, când bagi presiune, apar „ciuperci” de apă în gazon sau bălți lângă alei.

La sistemele de picurare lăsate pe sol, furtunul pare în regulă la exterior, dar perforațiile se pot lărgi sau înfunda definitiv. De multe, omul dă vina pe pompa de apă, deși problema e doar iernarea făcută prost anul anterior.

Când țeava îngheață complet, nu doar se fisurează. Se poate rupe cu totul pe o porțiune, mai ales dacă este țeavă subțire, prinsă strâns între pietre sau beton. Repararea înseamnă să sapi, să tai și să refaci bucăți întregi de traseu.

Când te apuci și ce verifici înainte să închizi apa

Momentul de pornire contează mai mult decât pare. Nu are rost să golești instalația în septembrie, dacă mai urmează o lună de udat intens, dar nici să aștepți până după primul îngheț serios.

În general, te apuci de pregătit când:

  • minimele de noapte coboară constant spre 0 °C, câteva zile la rând;
  • nu mai uzi gazonul sau straturile zilnic, ci doar ocazional;
  • prognosticul anunță primul îngheț în următoarea săptămână;
  • ai adunat deja furtunurile mobile din curte;
  • ai o după-amiază liberă, cu vreme uscată.

Înainte să pui mâna pe robineți, uită-te clar ce ai de gestionat. Notează sau fotografiază: locul unde intră apa în instalație, eventualul filtru de pe alimentare, electrovanele (dacă ai sistem automat), căminele tehnice și capetele de linie.

Pentru operațiune îți trebuie, de regulă, doar câteva lucruri simple: o șurubelniță, o cheie reglabilă, eventual un compresor mic sau o pompă de aer și câteva cârpe pentru apa rămasă în cămine. Dacă instalația e mai veche, pregătește și 1-2 dopuri sau fitinguri de rezervă, apar deseori garnituri îmbătrânite.

Cum golești instalația pe etape, ca să nu crape nimic

Ordinea e clară: întâi oprești alimentarea, apoi deschizi tot ce se poate, abia la final intră în joc aerul sau gravitația. Dacă inversezi pașii, rămân buzunare de apă exact unde nu trebuie.

Pasul zero este să oprești alimentarea de la sursă, fie că vine din rețeaua de apă, din puț sau din hidrofor. Închizi robinetul principal, dacă există, robinetul dinainte de filtru. Apoi deschizi robinetele de golire de la punctul cel mai jos al instalației.

Lasă apa să se scurgă câteva minute bune. În paralel, deschide manual fiecare zonă de udare: ridici capacele de la electrovane și acționezi inelul de deschidere manuală, sau deschizi pe rând robineții de sector acolo unde sunt.

La sistemele simple, cu un singur robinet și câteva ramificații, e suficient uneori să lași apa să iasă gravitațional și să scoți furtunurile la soare, bine ridicate, până nu mai curge nimic.

Golirea gravitațională la instalațiile mici

Dacă ai o instalație de picurare sau câteva aspersoare montate la suprafață, fără țevi îngropate la adâncime, poți folosi doar gravitația. Decuplezi furtunurile, le ridici capetele și le întinzi în pantă, ca apa să curgă spre cel mai jos punct.

Deschizi toate capetele, scoți dopurile și lași furtunurile cel puțin o oră, eventual le mai „fâțâi” ușor, să iasă pungile de apă din coturi. La final, depozitezi furtunurile în garaj sau magazie, nu le lași în grădină la îngheț și soare.

Golirea cu compresor la instalațiile îngropate

La un gazon cu 5-6 zone de aspersoare îngropate, doar gravitația nu ajunge. Aici intră în joc aerul sub presiune. Legi compresorul la punctul de alimentare prevăzut pentru asta, dacă nu ai, la o mufă de pe traseu, cu un adaptor potrivit.

Folosește presiune moderată, apropiată de cea de lucru a instalației, nu presiunea maximă a compresorului. Deschizi fiecare zonă pe rând și sufli până când din aspersoare nu mai iese decât aer, fără stropi de apă. Oprești, treci la următoarea zonă.

Nu lăsa compresorul nesupravegheat și nu prelungi excesiv „suflarea” pe o singură zonă. Dacă nu ești sigur pe direcția apei și pe poziția robineților, mai bine ceri o demonstrație unui instalator prima dată și apoi repeți singur an de an.

Greșelile care lasă grădina fără apă primăvara

Una dintre cele mai frecvente greșeli este să golești doar parțial instalația: desfaci un robinet, vezi că curge ceva apă, îl închizi și crezi că ai terminat. Apa rămâne în aspersoare, în ramificații și în coturi, exact unde îngheață mai repede.

Altă greșeală este să uiți apa deschisă în timp ce sufli aer. Așa ajungi să amesteci aer cu apă într-un mod necontrolat, cu presiune prea mare pe anumite bucăți de conductă. Dacă ai văzut vreodată un aspersor care „țipă” și tremură la primăvară, cam asta a pățit toamna.

Mulți lasă furtunurile de picurare pe câmp, pe ideea că „oricum sunt din plastic, rezistă”. Rezistă o iarnă, poate două, dar îngheț-dezgheț repetat, plus soarele de februarie, le face tari și casante. La următoarea manipulare, încep să se crape la îmbinări.

Mai este și problema filtrelor și a senzorilor. Dacă ai filtru pe alimentare, scoate cartușul și depozitează-l la interior, uscat. Senzorii de ploaie sau de umiditate nu se scot, dar verifică să nu stea într-o zonă unde se adună apă băltită și gheață în jurul lor.

La instalațiile automate, uitatul programatorului pe modul de vară poate porni pompa sau electrovanele „în gol” iarna, dacă mai apare apă în rețea. Pune programatorul pe modul off sau scoate-l din priză, ca să nu se chinuiască inutil.

Când te descurci singur și când chemi un instalator

Un proprietar obișnuit se descurcă singur, în general, cu instalațiile simple: un circuit de picurare, un furtun cu aspersoare mobile, maximum 1-2 zone de udare. Te uiți de unde vine apa, oprești, deschizi tot ce poți, lași gravitația să lucreze, eventual sufli o dată cu un compresor mic.

Când instalația este complexă, cu mai multe zone îngropate, vană principală, programator, senzori și alimentare directă din rețea sau puț, merită măcar prima dată să chemi un instalator. Îți arată traseul, pozițiile de golire și punctele sensibile.

Sunt câteva situații în care e bine să nu insiști singur:

  • nu știi sigur unde este robinetul principal de închidere;
  • ai presiune mare pe rețea și nu ai reductor montat;
  • nu reușești să identifici toate căminele și vanele din curte;
  • ai deja avut țevi crăpate iarna trecută;
  • instalația este legată și de alte consumuri (seră, adăpost animale).

Ca ordine de mărime, o vizită de toamnă pentru golire, la un sistem mediu, poate costa între 150 și 300 de lei, în funcție de zonă și complexitate. De multe ori e mai ieftin decât o singură reparație de țeavă spartă la primăvară.

Întrebări frecvente

În ce lună se pregătește de obicei instalația de irigații pentru iarnă?

În multe zone din România, operațiunea se face între jumătatea lui octombrie și început de noiembrie. Dacă stai într-o zonă de deal sau depresionară, unde îngheață devreme, e mai sigur să te ocupi deja la final de septembrie.

Trebuie golit și sistemul de picurare de la pomi?

Da, chiar dacă furtunul pare flexibil. Scoți dopurile de capăt, lași apa să se scurgă, apoi strângi furtunurile, dacă rămân pe loc, ai grijă să nu stea pline cu apă în zonele unde se formează bălți și gheață.

Dacă am sistem de irigare pe balcon, mai e nevoie de golire?

Da, dacă balconul este neîncălzit și temperatura scade sub 0 °C. Furtunele subțiri și racordurile mici se fisurează ușor. Decuplezi tot, lași apa să se scurgă în cadă sau chiuvetă și depozitezi furtunurile într-un spațiu interior.

Iernarea instalației de udare nu e muncă de o zi întreagă, dar e genul de treabă care se vede la primăvară, în bine sau în rău. Dacă îți faci o rutină din a opri, goli și verifica rapid traseele, grădina va avea apă la timp, fără să sapi după țevi rupte când ți-e lumea mai dragă.

Recomandările de mai sus au caracter general și țin de întreținerea obișnuită a instalațiilor de udare. Pentru sisteme complexe sau neclarități la traseu și presiune, un instalator poate evalua corect situația la fața locului.